Noua versiune Windows 10 – Windows Insider

Prezentată oficial în urmă cu câteva zile, versiunea preliminară a viitorului sistem de operare Windows 10 este acum disponibilă pentru download şi instalare utilizatorilor înrolaţi în programul de testare Windows Insider. Noua ediţie Windows 10 aduce numeroase funcţii  prezentate de Microsoft la începutul acestei săptămâni, cum ar fi asistentul Cortana cu interacţiune prin comandă vocală şi integrare cu consolele Xbox One.

Totuşi, nu toate noutăţile prezentate la conferinţa Windows 10 preview sunt incluse în noul build, unele funcţii având încă nevoie de retuşuri înainte de a fi oferite spre testare publică. Însă principalul element de atracţie, noul Start Menu cu mod de afişare maximizat pe ecranul tabletelor şi PC-uri convertibile, este disponibil în formă aproape finală. O altă noutate este şi aplicaţia Settings, care înlocuieşte vechiul Control Panel cu o alternativă modernă, potrivită atât pentru interacţiune touch cât şi folosind interfaţa pentru desktop.

Windows 10, cu integrare Cortanazoom inWindows 10, cu integrare Cortana

Pe lista noutăţilor mai intră şi suport pentru utilizarea dispozitivelor audio şi video cu tehnologie wireless, cum ar fi boxe cu conexiune Bluetooth şi televizoare compatibile cu protocolul Miracast. Noua aplicaţie Photos şi Maps oferă integrare OneDrive pentru backup automat al fotografiilor, iar magazinul Windows Store poate fi testat într-o versiune beta complet reinventată în ce priveşte modul de interacţionare şi aspectul interfeţei. Momentan, ambele versiuni Windows Store sunt incluse din motive de compatibilitate cu platforma actuală.

Preluare http://www.go4it.ro/
Contactati-ne